Sari la conținut

Schimbare importantă a felului în care administrația Trump vede negocierile cu Rusia. „Există o frustrare profundă”

În ultimele zile, oficiali de rang înalt din administrația președintelui american Donald Trump au discutat despre posibilitatea ca Statele Unite să nu reușească să ajungă la un acord de pace în Ucraina în următoarele luni. Aceștia elaborează noi strategii pentru a exercita presiuni atât asupra Kievului, cât și asupra Moscovei, conform declarațiilor a doi oficiali familiarizați cu situația, citate de o analiză Reuters, preluată de Agerpres.

La începutul mandatului său, Trump și consilierii săi au avut ca obiectiv atingerea unei încetări complete a focului în Ucraina până în aprilie sau mai. Cu toate acestea, oficialii menționați de Reuters au subliniat că un acord nu pare a fi iminent, sugerând că conflictul de peste trei ani ar putea continua, iar Ucraina va avea nevoie de sprijin occidental suplimentar pentru acțiunile sale militare.

Un astfel de scenariu ar reprezenta un eșec major pentru Trump, care se consideră un negociator de succes și a promis în repetate rânduri o soluționare rapidă a conflictului, care a dus deja la zeci de mii de decese și care riscă să atragă NATO într-un război cu Rusia.

Într-o întâlnire recentă cu miniștrii de externe din țările baltice, secretarul de stat american Marco Rubio a transmis omologilor săi că pacea în Ucraina nu este garantată și a indicat că Statele Unite sunt încă departe de a obține un acord, conform unui rezumat al întâlnirii, scrie Reuters.

„Există o frustrare profundă în privința negocierilor cu guvernul rus”, a completat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, James Hewitt.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Oficialii americani au încercat în ultimele zile să negocieze atât o încetare a focului asupra infrastructurii energetice, cât și în Marea Neagră. Acordurile nu au fost încă puse în aplicare.

În pofida acordului inițial privind o încetare a focului în sectorul energetic, Ucraina și Rusia au continuat să se atace reciproc. În timp ce Kievul a declarat că este gata să accepte un acord privind Marea Neagră, oficialii ruși au declarat că Moscova are nevoie în primul rând de restabilirea accesului la anumite piețe comerciale și sisteme de plată.

Articolul Schimbare importantă a felului în care administrația Trump vede negocierile cu Rusia. „Există o frustrare profundă” apare prima dată în Realitatea.md.