Sari la conținut

Judecătoarea Curții de Apel Centru, Angela Bostan, a promovat evaluarea externă

Judecătoarea Curții de Apel Centru, Angela Bostan, a promovat evaluarea externă, anunță Comisia de Evaluare a Judecătorilor. Decizia a fost transmisă Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„CSM urmează să analizeze raportul de evaluare și să decidă dacă îl acceptă sau îl respinge. La această etapă, rezultatul evaluării este publicat pe pagina web a Comisiei, la rubrica „Subiecți”, urmând ca raportul să fie publicat în termen de trei zile de la expirarea perioadei de contestare a hotărârii CSM sau după ce Curtea Supremă de Justiție ar respinge o eventuală contestație sau ar constata promovarea sau nepromovarea evaluării”, se arată într-un comunicat oficial.

Judecătoarea Angela Bostan a fost anterior subiect al evaluării de către Comisia Pre-Vetting. Acea evaluare a avut loc pe baza Legii 26/2022 care conține criterii de integritate mai dure decât cele din Legea 252/2023 potrivit căreia sunt evaluați judecătorii în funcție la Curtea de Apel Centru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dintre cei 18 judecători în funcție ai Curții de Apel Centru supuși evaluării conform Legii 252/2023: 7 judecători au propunere de promovare a evaluării din partea Comisiei, rapoartele fiind transmise la CSM pentru examinare; 2 judecătoare au propunere de nepromovare a evaluării, cu rapoarte transmise la CSM; 9 rapoarte de evaluare sunt în curs de elaborare și aprobare.

Articolul Judecătoarea Curții de Apel Centru, Angela Bostan, a promovat evaluarea externă apare prima dată în Realitatea.md.