Sari la conținut

Sezonul de încălzire se prelungește în Transnistria, dar gaz nu-i de trei zile. Separatiștii: Aspecte tehnice

Sezonul de încălzire se prelungește în Transnistria până pe 13 aprilie, însă administrația separatistă nu are gaz de sâmbătă, 5 aprilie. Oficialii de la Tiraspol invocă pretinse „aspecte tehnice”.

Liderii auroproclamați susțin că furnizările nu se vor efectua până pe 8-9 aprilie. Ulterior, vor fi repuse în funcțiune centralele termice, iar încălzirea va fi livrată localnicilor până pe 13 aprilie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Actualmente, transnistrenii cumpără gaz prin intermediul gigantului maghiar MET, plătit prin intermediul unei firme din Dubai. Contractul a fost reluat în februarie, apoi oficialii transnistreni au afirmat că ar fi fost prelungit, însă fără a oferi mai multe detalii.

În ianuarie 2025, teritoriul separatist nu a avut gaz, urmare a deciziei unilaterale a Gazprom de a sista livrările. Oamenii au rămas în mijlocul iernii fără căldură, lumina se deconecta pentru perioade de până la 8 ore zilnic, iar apa caldă nu putea fi livrată.

Articolul Sezonul de încălzire se prelungește în Transnistria, dar gaz nu-i de trei zile. Separatiștii: Aspecte tehnice apare prima dată în Realitatea.md.