Sari la conținut

BANI.MD Raționalizare la CFM: Administrația întreprinderii concediază pensionarii

Administrația Căilor Ferate din Moldova (CFM) a inițiat procedurile de reziliere a contractelor cu angajații care au ajuns la vârsta de pensionare. Directorul interimar, Sergiu Cotelnic, a semnat un ordin prin obligă toate subdiviziunile teritoriale să înceteze raporturile de serviciu cu această categorie de muncitori.

Decizia se aplică începând cu 1 aprilie 2025, potrivit BANI.MD. Motivele invocate sunt scăderea volumului de muncă și situația economică critică a companiei.

Conducerea CFM încearcă astfel să reducă cheltuielile și să raționalizeze resursele umani, dar și să stabilizeze compania. Salariații vor fi demiși în temeiul articolelor din Codul Muncii, care prevăd pensionarea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sursa citată notează că fiecare caz va fi raportat în scris până pe 15 aprilie 2025 directorului general interimar, iar ordinele de concediere scanate vor fi transmise Direcției Resurse Umane prin e-mail.

Actualmente, CFM are circa 5700 de angajați. Cei mai mulți dintre ei nu ți-au primit salariile din august 2024, iar întreprinderea a scos la licitație locomotive, vagoane și alte echipamente, pentru a-și putea acoperi datoriile de peste 190 de milioane de lei.

Articolul BANI.MD Raționalizare la CFM: Administrația întreprinderii concediază pensionarii apare prima dată în Realitatea.md.