Sari la conținut

Comisia Europeană îl avertizează pe Trump că va taxa giganții tehnologici americani

Comisia Europeană (CE) are în vedere impozitarea marilor companii tehnologice americane dacă eșuează în negocierile menite să oprească conflictul comercial început de președintele republican Donald Trump, a declarat președinta CE, Ursula von der Leyen, într-un interviu pentru Financial Times, conform AFP.

De la momentul în care Donald Trump a introdus taxe vamale pe oțel, aluminiu, autovehicule și, în final, pe majoritatea importurilor din Uniunea Europeană, Comisia Europeană a căutat să obțină un acord reciproc avantajos cu Statele Unite.

Cu toate acestea, Ursula von der Leyen s-a arătat pregătită să recurgă la represalii și să ia în vizor serviciile americane, dacă negocierile nu duc la un acord.

„Există o gamă largă de contramăsuri. De exemplu, am putea impune o taxă pe veniturile din publicitate în serviciile digitale”, a subliniat șefa Executivului european, potrivit libertatea.ro. 

Von der Leyen a menționat și utilizarea unui „instrument anti-coerciție”, denumit metaforic „bazooka”, destinat să descurajeze prin blocarea accesului la piețele publice europene sau impunerea de restricții asupra anumitor investiții, dacă soluțiile diplomatice sunt epuizate.

Administrația Trump și-a exprimat nemulțumirea față de barierele tarifare, considerând că acestea împiedică nedrept exporturile americane către Europa. De asemenea, a criticat în mod special TVA-ul și regulile stricte ale UE care afectează concurența tehnologică și moderarea conținutului online.

Von der Leyen a declarat că legile privind tehnologiile sunt „intangibile”. De asemenea, a refuzat orice discuții privind TVA-ul, care se aplică uniform atât produselor domestice, cât și celor importate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Joi, Ursula von der Leyen a anunțat că UE va suspenda temporar aplicarea unor taxe vamale suplimentare pentru anumite produse americane, „pentru a oferi o șansă negocierilor”, după ce Donald Trump a renunțat la noi taxe vamale masive.

Președintele american a amânat pentru 90 de zile aplicarea suprataxei de 20% la produsele europene, dar a menținut tarifele de 25% pe oțel, aluminiu și mașini, și taxa de bază de 10% pentru toate celelalte produse, pe perioada suspendării.

Donald Trump a anunțat amânarea taxelor reciproce pentru 90 de zile. China nu se bucură de această „îngăduință”

Articolul Comisia Europeană îl avertizează pe Trump că va taxa giganții tehnologici americani apare prima dată în Realitatea.md.