A ajuns în vizorul ofițerilor anticorupție pentru că ar fi cerut mită de la părinți, pentru a le înscrie copiii la grădinița pe care o administrează. Deși a fost reținută de oamenii legii cu aproape un an în urmă, iar dosarul ei a fost trimis pe masa judecătorilor, aceasta își continuă nestingherit activitatea, păstrându-și funcția de directoare a instituției preșcolare. Asta deoarece, până la pronunțarea unei decizii de condamnare definitive, se prezumă a fi nevinovată. Este vorba de Dina Pavaleanu, directoarea Grădiniței Nr. 3 din Chișinău.
Potrivit investigației cusens.md, Aceasta a fost reținută în mai 2024, în urma unui denunț. Mai exact, mamele a doi copii au declarat oamenilor legii că directoarea le-a cerut câte 3.000 de lei pentru a le înscrie copiii la grădiniță. Vorbim de o taxă, calificată de procurori drept mită. Pe numele directoarei a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, care a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. De cealaltă parte, Dina Pavaleanu, susține că este nevinovată, iar avocatul acesteia declară că nu e vorba de vreo taxă de înregistrare și că banii s-au colectat la inițiativa comitetului părintesc.
Cele două mame care au depus denunț au refuzat să discute cu jurnaliștii Cu Sens. În schimb, o altă femeie, a cărei copil a frecventat anterior aceeași grădiniță, a vorbit cu condiția să-i fie protejată identitatea. Pe lângă taxa de înmatriculare și fondul grupei, erau percepute și alte plăți neoficiale, mărturisește femeia. Iar o altă mamă susține că, din cauza că a refuzat să participe la colectările de taxe informale, copilul ei a fost marginalizat. S-a întâmplat în noiembrie 2017. La un matineu, organizat în cadrul grădiniței, băiatul ei este singurul copil care nu este costumat.
Despre practicile de colectări ilegale de bani la această grădiniță se știe de ani buni, susține Ala Revenco, directoarea executivă a Asociației Părinți Solidari.
„Această directoare este una din cele mai renumite în sectorul Ciocana pentru colectările de bani care se întâmplă în această grădiniță, inclusiv la inițiativa acestei directoare. Despre Pavaleanu noi cunoaștem de prin în anii 2016, pentru că două membre cofondatoare ale asociației noastre, copiii lor au mers la această grădiniță. Deci, noi știm din prima sursă cum se colectează, cum se solicită și cât se solicită în această grădiniță”, a spus ALA REVENCO, directoarea executivă a A.O. Părinți Solidari.
Șefa instituției, Dina Pavaleanu, în discuțiile cu jurnaliștii a insistat că este nevinovată și că părinții adună acești bani benevol.
„Eu nu sunt vinovată. Probele vor demonstra și încă o dată vă veți convinge că tot ce fac părinții – ajută pentru condițiile copiilor, benevol. Acolo unde nu sunt acoperiri sau unde este posibil și unde este dorință. Pentru că, de când e lumea și pământul, părinții ajută”, a spus DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32.
Dina Pavaleanu conduce Grădinița Nr. 32 de peste 16 ani. Instituția preșcolară, în care sunt înscriși în prezent circa 300 de copii, se află în subordinea Direcției de Educație a Consiliului municipal Chișinău. Iată cum explică Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției, de ce Pavaleanu nu a fost suspendată din funcție, în condițiile în care este învinuită de acte de corupție.
„Nu am avut vreo solicitare din partea organelor de control pentru a suspenda persoana din funcție. Or, suspendarea din alte motive sau de către direcția generală fără a avea un demers din partea organelor de control avea să fie o depășire a atribuțiilor de serviciu și, respectiv, încălcarea legislației. Or, în țara asta există prezumția nevinovăției și atâta timp cât nu avem o decizie finală a instanței de judecată, nu putem condamna un om”, a menționat ANDREI PAVALOI, șef adjunct, Direcția Generală Educație Tineret și Sport.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Dina Pavaleanu, conform ultimei sale declarații de avere și interese persoanle, a avut, în 2024, un venit salarial de peste 160 de mii de lei anual. Deține, împreuna cu soțul ei, un apartament în Chișinău de 56,6 metri pătrați și un teren intravilan de patru ari. Declară și un autoturism Renault Kadjar, cumpărat în 2023 cu peste 300 de mii de lei și trei împrumuturi de la fiica sa, Diana Pavaleanu, în sumă totală de 110 mii de dolari.
Conform datelor oferite de Centrul Național Anticorupție, în ultimii cinci ani, au fost pornite, în total, șapte cauze penale în care sunt vizați directori de instituții preșcolare, însă doar într-un singur caz, cel al Dinei Pavaleanu, persoana este învinuită de corupere pasivă și dosarul a fost trimis spre examinare în instanța de judecată.
Articolul integral poate fi citit pe cusens.md.
Articolul Investigație Cu Sens: La grădiniță, cu șpagă pentru directoare apare prima dată în Realitatea.md.