Sari la conținut

„Sper că Trump va constata că Putin își bate joc de el”. Reacția Poloniei la masacrul din Sumî

Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a declarat luni că speră ca președintele american Donald Trump şi administrația să realizeze că liderul de la Kremlin „își bate joc de bunăvoința lor”, după atacul mortal cu rachete al Moscovei asupra orașului ucrainean Sumî, scrie Reuters.

„Ucraina a fost de acord necondiționat cu o încetare a focului în urmă cu mai bine de o lună. Atacurile odioase asupra de la Krivoi Rog şi Sumî sunt răspunsul batjocoritor al Rusiei.

Sper că președintele Trump și administrația americană vor vedea că liderul Rusiei își bate joc de bunăvoința lor și sper că se vor lua deciziile corecte”, a declarat Sikorski la sosirea la o reuniune a miniștrilor de Externe din Uniunea Europeană, desfășurată la Luxemburg, potrivit Agerpres.

Reamintim, cel puțin 34 de persoane au fost ucise și cel puțin 100 rănite duminică de o rachetă lansată de forţele ruse asupra oraşului Sumî, în din nord-estul Ucrainei. Este al doilea bombardament cu un număr mare de victime civile după cel de la Krivoi Rog, unde au murit 19 oameni, dintre care nouă copii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Atac rusesc cu drone kamikaze în regiunea Odesa, pe timpul nopții. Un spital a ars, opt oameni au fost răniți

Articolul „Sper că Trump va constata că Putin își bate joc de el”. Reacția Poloniei la masacrul din Sumî apare prima dată în Realitatea.md.