Alte 19 personalități notorii din domeniul culturii vor beneficia de indemnizații de merit, acordate de către stat. Din cele 49 de dosare înaintate Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit de către uniunile de creație, prin vot deschis au fost desemnați 19 oameni de cultură, din cinci domenii, în semn de recunoaștere a contribuției lor valoroase la dezvoltarea și promovarea culturii naționale.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Culturii, Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit, convocată recent, a aprobat lista noilor beneficiari de indemnizații de merit în domeniul culturii.
În baza alocărilor suplimentare prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2025, numărul total de indemnizații a fost extins cu 10 noi locuri.
„Este un pas înainte important faptul că în acest an putem oferi 10 indemnizații de merit în plus. Recunoașterea valorii oamenilor de creație este esențială pentru consolidarea culturii naționale. Le mulțumim pentru tot ceea ce au oferit Republicii Moldova prin talent, muncă și devotament”, a declarat Sergiu Prodan, Ministrul Culturii.
Indemnizația de merit este acordată pe viață, din bugetul de stat, personalităților care au atins vârsta de 60 de ani și care s-au remarcat prin realizări deosebite în domeniul culturii. Cuantumul lunar al indemnizației este echivalent cu salariul mediu pe economie din anul precedent, conform datelor oficiale, și este neimpozabil.
Numărul total al beneficiarilor indemnizațiilor de merit în domeniul culturii constituie 260 de personalități.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Încă 19 personalități notorii din cultură vor primi indemnizații de merit. Comisia națională a aprobat lista apare prima dată în Realitatea.md.