Sari la conținut

Vitalie Sușițchi, condamnat pe viață și eliberat, revine în penitenciar

Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia de eliberare din penitenciar a condamnatului Vitalie Sușițchi, anterior condamnat la detenție pe viață. Acesta a fost reținut de polițiști și escortat în penitenciar, transmite IPN.

Potrivit oamenilor legii, Sușițchi intenționa să-și ridice pașaportul străin.

În 2002, acesta a fost condamnat la detenție pe viață pentru infracțiuni grave, iar anul trecut pedeapsa i-a fost comutată la 30 de ani de închisoare. În februarie anul curent, acesta a fost eliberat din detenție.

Eliberarea mai multor criminali periculoși, condamnați la detenție pe viață, a stârnit controverse în spațiul public, după un amendament la Legea cu privire la amnistie.

Amendamentul a permis, în anumite cazuri, comutarea detenției pe viață la 30 de ani închisoare. Și apoi, printr-o altă procedură, să se solicite în mod cumulativ de la instanța de judecată liberarea condiționată înainte de termen sau înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o sancțiune mai blândă în condiții mai favorabile pentru acești condamnați.

Liderul unei grupări criminale implicate într-o serie de omoruri, Alexandru Sinigur, cunoscut ca „Синий”, a fost printre cei care au ieșit din închisoare după amendamentul menționat, dar a fost reținut la scurt timp într-un alt dosar, tot pentru omor. Un alt interlop eliberat din detenție pe viață, Iurie Radulov, alias „Babior”, ar fi părăsit Republica Moldova imediat după eliberarea din detenție.

După ce s-a aflat despre aceste eliberări, deputata Olesea Stamate, una dintre autorii amendamentului, a fost exclusă din PAS. Iar șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falcă, și-a prezentat demisia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Parlamentul a aprobat pe 4 aprilie, în două lecturi, o inițiativă legislativă care prevede că persoanele față de care s-a comutat pedeapsa de la închisoare pe viață la 30 de ani de închisoare nu mai sunt eligibile să se adreseze în instanța de judecată pentru a le mai reduce din termenul de detenție. Legea a fost publicată a doua zi în Monitorul Oficial. Totodată, la sesizarea procurorului general, Curtea Constituțională, a suspendat pe 9 aprilie aplicarea prevederilor care permit comutarea pedepsei de detenție pe viață la 30 de ani de detenție.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/vitalie-su%C8%99i%C8%9Bchi.MP4″ muted=”false”]

Articolul Vitalie Sușițchi, condamnat pe viață și eliberat, revine în penitenciar apare prima dată în Realitatea.md.