Sari la conținut

Mesaje false din numele șefului Poliției Naționale, trimise pe adresele de e-mail. Cetățenii, îndemnați să fie precauți

Mai mulți cetățeni au primit, în ultimele zile, pe adresa de e-mail, citații din numele șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), cu o somație în instanță în anchete judiciare. Potrivit unui comunicat emis de Poliția Națională, mesajele sunt false, iar cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți.

„Inspectoratul General al Poliției anunță cetățenii că, pe adresele electronice este distribuit un mesaj cu conținut fals din numele șefului Inspectoratului General al Poliției. Infractorii cibernetici expediază pe e-mail o citație falsă din numele șefului Poliției Naționale, cu o somație în instanță în anchete judiciare.

Îndemnăm cetățenii să fie vigilenți, să se informeze doar din surse oficiale și să verifice orice informație primită. Dacă ați recepționat un astfel de mesaj la adresa electronică, sesizați Poliția la 112

Vă îndemnăm să transmiteți informația noastră tuturor cunoscuților”, se arată în mesajul Poliției Naționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Mesaje false din numele șefului Poliției Naționale, trimise pe adresele de e-mail. Cetățenii, îndemnați să fie precauți apare prima dată în Realitatea.md.