Sari la conținut

Trump promite că le dă bani imigranților ilegali care pleacă de bunăvoie din SUA

Donald Trump a anunțat că intenționează să ofere bani și un bilet de avion oricărui imigrant aflat ilegal în țară care alege să „se autodeporteze”. Totodată, el va încerca să faciliteze reîntoarcerea în Statele Unite a celor considerați „buni”, marcând astfel o schimbare față de retorica sa dură obișnuită privind imigrația, relatează agenția americană AP.

Trump, care a făcut campanie promițând deportări în masă, a spus într-un interviu pentru Fox Noticias, difuzat marți, că administrația sa se concentrează în prezent pe expulzarea „ucigașilor” din țară.

Pentru ceilalți imigranți aflați ilegal în Statele Unite, președintele susține că va implementa „un program de auto-deportare”. Deși a oferit puține detalii despre acest plan, inclusiv despre calendarul de aplicare, Trump a confirmat că aceste beneficii vor fi puse la dispoziția imigranților.

„Le vom da un ajutor. Le vom da niște bani și un bilet de avion, iar apoi vom colabora cu ei – dacă sunt oameni buni – dacă vrem să îi readucem în țară, vom lucra cu ei ca să se întoarcă cât mai repede posibil”, a declarat președintele SUA, potrivit libertatea.ro.

Trump a mai spus că dorește să ajute hotelurile și fermele să își găsească forța de muncă de care au nevoie și să recomande persoane pentru posturile vacante.

El a zis că acest lucru ar fi „foarte liniștitor” pentru fermieri și a afirmat că, în cele din urmă, își dorește ca muncitorii care se află ilegal în Statele Unite să plece și să revină cu permisiune legală, însă nu a detaliat nicio măsură concretă în acest sens.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

ONU îi cere lui Trump să scutească de taxe ţările sărace. Există riscul unor „daune economice grave”

Articolul Trump promite că le dă bani imigranților ilegali care pleacă de bunăvoie din SUA apare prima dată în Realitatea.md.