Sari la conținut

Victor Chirilă: De ani buni România este principalul partener comercial al Republicii Moldova

România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Acest lucru se menține deja ani buni și în fiecare an exporturile Moldovei peste Prut cresc, a declarat ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, în cadrul unui interviu pentru IPN.

„Tot mai multe companii din Republica Moldova vin în România, își deschid oficii, reprezentanțe, apelează la asistența ambasadei pentru a facilita deschiderea marilor rețele comerciale pentru produsele lor și trebuie să spun că în cele mai multe cazuri, reușim acest lucru”, a declarat Victor Chirilă.

În acest an și o rețea mare de magazine care vinde carne de pui va ajunge pe piața din România.

„Aceasta este printre ultimele noastre realizări de care ne bucurăm foarte mult”, a mai adăugat ambasadorul.

De asemenea, în cadrul interviului, diplomatul a spus că țara noastră nu mai poate fi șantajată economic de Rusia și că vinurile noastre au fost orientate spre alte piețe care nu mai au nevoie de piața rusă pentru a se dezvolta.

„Armele pe care le are la dispoziție sunt mai puține. A avut arma energetică și nu o mai are, am demonstrat-o prin ultima criză provocată de Federația Rusă. Am demonstrat că putem face față și am făcut față. Nu am permis ca în regiunea transnistreană să fie o criză umanitară. Nu am avut întreruperi de curent electric în Republica Moldova, pentru că am avut susținerea României, dar și capacitățile noastre deja sunt mult mai bune de generare a energiei electrice.

De asemenea, a avut arma economică. Ne-a șantajat nu o singură dată, boicotând produsele noastre agricole, vinurile noastre, dar am reușit să facem față și să ieșim foarte bine, să ne reorientăm spre alte piețe. Vinurile noastre sunt apreciate acum în toată lumea, nu mai au nevoie de piața rusă pentru a se dezvolta. Au cucerit nu doar România, dar și multe state din Uniunea Europeană, au ajuns în Australia, în Statele Unite ale Americii și în Brazilia, o piață tot mai atrăgătoare pentru vinurile noastre”, a mai adăugat oficialul.

Republica Moldova speră și în continuare la deschiderea pieței românești pentru produsele moldovenești, inclusiv agricole sau industriale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Întregul material îl puteți accesa AICI.

Articolul Victor Chirilă: De ani buni România este principalul partener comercial al Republicii Moldova apare prima dată în Realitatea.md.