Sari la conținut

Apel pentru studenți. Stagii plătite în instituțiile publice alături de experți din UE

Studenții, masteranzii și proaspeții absolvenți din Republica Moldova pot aplica până pe 20 mai la un program de stagii plătite în cadrul instituțiilor publice. Este vorba despre cea de-a patra ediție a Programului comun de stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova, lansat oficial la Universitatea de Stat din Moldova.

Timp de două luni, participanții vor lucra alături de funcționari publici și experți din UE, pentru a învăța din practică cum funcționează administrația publică. Stagiarii vor primi o bursă lunară de 200 de euro, oferită de Uniunea Europeană.

Pentru a aplica, doritorii trebuie să trimită un CV și o scrisoare de motivare la adresa [email protected]. Candidații selectați vor fi invitați la un interviu, iar cei mai motivați vor fi aleși pentru program.

Absolvenții stagiului vor primi un certificat și, în unele cazuri, pot fi angajați direct în funcții publice, fără concurs.

Detalii despre regulamentul programului pot fi găsite pe site-ul eu4moldova.eu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Apel pentru studenți. Stagii plătite în instituțiile publice alături de experți din UE apare prima dată în Realitatea.md.