Sari la conținut

Două medalii de bronz și două mențiuni de onoare, obținute la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 11 – 17 aprilie, în Pristina, Kosovo.

„Medaliile de bronz au fost obținute de Anastasia Corsac și Laura Șestacov, eleve în cadrul Liceului Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău, iar mențiunile de onoare de către Bianca Iordachi și Andreea Francu, eleve la aceeași instituție.

În cadrul celei de-a XIV-a ediții a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete au participat 219 eleve din 56 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de 4 eleve și 2 profesori”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) adresează mulțumiri membrilor Consiliului Olimpic Republican la Matematică pentru dedicație și implicare în pregătirea lotului olimpic național.

Articolul Două medalii de bronz și două mențiuni de onoare, obținute la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete apare prima dată în Realitatea.md.