Sari la conținut

VIDEO Maia Sandu de la tribuna Parlamentului: Cine își vinde votul, își vinde țara

Președinta Maia Sandu a declarat că instituțiile statului trebuie să depună toate eforturile pentru a asigura alegeri parlamentare libere și corecte, iar justiția trebuie să le pedepsească pe acele persoane care organizează cumpărarea de voturi. Declarația a fost făcută joi, 17 aprilie, în plenul Parlamentului.

„Cei care încearcă să cumpere puterea în Moldova vor să folosească țara noastră în război împotriva Ucrainei. Și folosesc pentru asta niște pioni locali, care nu se gândesc nicidecum la binele oamenilor. Cetățenii Moldovei trebuie să decidă viitorul țării. Iar cetățenii își doresc un viitor pașnic pentru țară și pentru copii lor”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a menționat că greșeala cea mai mare a unor forțe străine, dar și a unor politicieni din țară, este să nu pună preț pe oameni.

„Eu am încredere că oamenii știu ce este mai bine pentru ei și pentru Moldova. Vom reuși să menținem sprijinul extern și să păstrăm drumul european doar dacă vom ține Moldova de partea păcii. Șansa noastră este să muncim cu toții în aceeași direcție. Și direcția este clară”, a mai adăugat Sandu.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/vanzare-vot-3.mp4″ muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că șefa statului a mai vorbit în plenul Parlamentului despre situația politică din țară, problemele Găgăuziei și Transnistriei, dar și creșterea prețurilor în Republica Moldova.

Articolul VIDEO Maia Sandu de la tribuna Parlamentului: Cine își vinde votul, își vinde țara apare prima dată în Realitatea.md.