O tânără de 28 de ani din Bangkok, care lucra ca femeie de serviciu pe străzile orașului, a devenit vedetă în rețelele sociale și a semnat contracte cu branduri celebre, după ce un fotograf rus i-a făcut o poză întâmplătoare. Nopphajit Min Sombunsate a fost descoperită de Semion Rejikov în timp ce își făcea munca obișnuită de curățenie, însă aspectul său neobișnuit i-a atras atenția artistului.
Fotograful a postat imaginile și un videoclip pe TikTok, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Frumusețea tinerei a cucerit rapid internetul, iar ofertele din partea agențiilor de modeling și a mass-mediei au început să curgă. Min a declarat într-un interviu că este mamă singură a doi copii și că lucra ca măturătoare de aproximativ un an, fiind mulțumită de locul său de muncă înainte de această întorsătură neașteptată.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Thailanda.mp4″ muted=”false”]
Printre primii care au remarcat potențialul ei a fost renumitul make-up artist thailandez Nong Chat. Acesta a invitat-o la o ședință foto, unde a transformat-o radical, punând-o în centrul atenției într-o campanie inspirată din filmul de groază „Arta diavolului 2”. Imaginile au devenit din nou virale, consolidând statutul tinerei ca noua senzație din industria de beauty thailandeză.
Recent, Min a apărut în reclamele brandului de cosmetice Browit, fondat chiar de Nong Chat, și a primit mai multe propuneri de colaborare din partea altor companii. Succesul neașteptat a determinat-o să renunțe definitiv la vechiul ei job și să se dedice în întregime carierei de model.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul De la mătură la podium: o femeie din Thailanda a devenit model, după ce un turist a fotografiat-o apare prima dată în Realitatea.md.