Armistițiul de Paște, anunțat de Vladimir Putin, expiră la miezul nopții, pe 21 aprilie, fără noi ordine de prelungire, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Președintele rus a instituit o pauză a ostilităților în perioada 19-21 aprilie, sperând că Ucraina va răspunde cu aceeași monedă. Volodimir Zelenski a confirmat o abordare „oglindă”, adăugând că este dispus să prelungească armistițiul cu 30 de zile, dacă Rusia respectă cu adevărat încetarea focului.
Însă, între timp, cele două părți se acuză reciproc de numeroase încălcări.
Rusia susține că Ucraina ar fi lansat aproape 900 de atacuri cu drone și peste 400 de lovituri de artilerie în regiuni precum Donețk și teritoriile rusești din apropierea frontierei. De cealaltă parte, Kievul afirmă că Rusia a lansat 59 de atacuri în dimineața zilei de 20 aprilie, inclusiv în zonele Pokrovske și Siversk. Zelenski acuză Moscova că mimează armistițiul doar pentru a-și repoziționa forțele.
În acest context tensionat, Statele Unite au transmis prin Departamentul de Stat că ar saluta o extindere a armistițiului. Oficialii americani avertizează că, fără progrese reale în zilele următoare, SUA ar putea renunța la rolul de mediator.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Rusia anunță sfârșitul armistițiului de Paște, SUA speră totuși la prelungire ca Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.