Sari la conținut

Trump dă semnale că va da înapoi în războiul comercial cu China: „Tarifele vor scădea substanțial, dar nu vor fi zero”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, dă semnale că ar urma să dea înapoi în ce privește tarifele ostile impuse Chinei, în condițiile în care războiul comercial nu pare că merge prea bine pentru economia americană. Trump spune că tarifele anti-China ar putea să „scadă substanțial”, dar că „nu vor fi zero”, relatează CNN, potrivit antena3.ro.

Comentariile lui Trump au fost făcute marți, la un eveniment la Casa Albă, și par să marcheze o retragere din retorica combativă de până acum, în condițiile în care războiul comercial nu face bine economiei americane, iar situația devine tot mai gravă după ce administrația a impus tarife de 145% pieței chineze.

Ele urmează altei declarații a secretarului trezoreriei, Scott Bessent, care a spus că nivelul extrem de ridicat al tarifelor comerciale între SUA și China reprezintă un embargo de facto.

Bessent a mai spus la o conferință privată a JP Morgan Chase și că războiul comercial este nesustenabil și că se așteaptă ca el să fie dezescaladat în viitorul foarte apropiat, conform informațiilor date de o persoană familiarizată cu situația.

Bessent a repetat și idea promovată până acum de guvernul SUA, că scopul este o „reechilibrare” a comerțului, nu ruperea completă a relațiilor comerciale cu China.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Declarațiile oficialilor americani au dus la o creștere ușoară pe burse, toți cei trei indici majori americani atingând cel mai mare nivel al lor din ultimele săptămâni, după declarațiile lui Bessent.

Până acum, China a adoptat o poziție sfidătoare față de SUA și de războiul comercial al lui Trump, răspunzând cu propriile tarife de 125% și cu adăugarea unui număr mare de companii americane pe lista sa de exporturi controlate și pe cea de exporturi „instabile”. De asemenea, China a restricționat și exportul spre SUA al mineralelor critice folosite în toate dispozitivele, de la Iphone-uri până la sisteme de rachete.

Articolul Trump dă semnale că va da înapoi în războiul comercial cu China: „Tarifele vor scădea substanțial, dar nu vor fi zero” apare prima dată în Realitatea.md.