Prețul nucii de cocos și al produselor derivate a explodat în multe regiuni ale lumii, pe fondul reducerii producției în marile țări cultivatoare. State precum Filipine și Indonezia analizează introducerea unor restricții la export, în încercarea de a stabiliza prețurile și de a proteja aprovizionarea internă, transmite presa.
Filipine, cel mai mare producător de nucă de cocos din lume, se așteaptă la o scădere de 20% a producției în acest an, din cauza fenomenelor meteorologice extreme, de la secetă la cicloane, care au afectat plantațiile din sudul țării.
Philippine Coconut Authority a anunțat că poartă discuții cu producătorii pentru a păstra o parte din producția de ulei de cocos pentru consumul intern înainte de a permite exporturile. „Schema propusă este destinată să asigure aprovizionarea locală și să stabilizeze prețurile, fără a perturba angajamentele de export”, a transmis agenția într-un comunicat.
Situații similare se înregistrează și în alte țări producătoare, precum Indonezia, Thailanda și Vietnam. În Indonezia, al doilea cel mai mare producător de nuci de cocos, Ministerul Industriei a propus o interdicție la export pentru o perioadă de trei până la șase luni, introducerea de taxe la export și stabilirea unor prețuri de referință pentru piața locală, unde prețurile au crescut cu 150% în ultimele trei luni.
Între timp, cererea globală pentru nuca de cocos este așteptată să continue să crească, datorită popularității laptelui de cocos ca alternativă vegetală fără lactoză, susține Axelum. Compania menționează că SUA reprezintă cea mai mare piață de desfacere, dar înregistrează o creștere a vânzărilor și în Europa și America Latină.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Produsele derivate, precum uleiul de cocos, laptele de cocos și fulgii uscați, câștigă teren datorită tendințelor de wellness și sustenabilitate. Potrivit International Coconut Community, consumul global de ulei de cocos ar urma să crească până la 3,23 milioane de tone în acest an, de la 3,2 milioane de tone anul trecut.
Principalii importatori sunt SUA, Uniunea Europeană și China. Departamentul american al Agriculturii estimează că stocurile mondiale de ulei de cocos vor încheia sezonul 2024-2025 la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani. Această scădere a determinat deja o explozie a prețurilor, care s-au dublat față de 2023 și au ajuns în prezent la 2.658 de dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.
Criza i-a determinat pe unii traderi din Malaezia să își suspende temporar activitatea, iar consumatorii au fost îndemnați să recurgă la alternative, cum ar fi gătitul cu smântână sau iaurt.
Articolul Nuca de cocos s-a scumpit din cauza stocurilor reduse: Producătorii iau în calcul restricții la export apare prima dată în Realitatea.md.