Copilul de 1 an și jumătate, căzut de la etajul 5 al unui bloc din Bender, a fost internat în reanimare, la Centrul Mamei și Copilului din localitate, apoi transferat la Chișinău, anunță autoritățile autoproclamate. Copilul a suportat traumatism la creier și mai multe răni.
Totul s-a întâmplat pe 29 aprilie. Mama copilului gătea la bucătărie, iar după ce a ars bucatele, tatăl a deschis geamul pentru aerisire și a decis să o ajute. Doi frați au rămas singuri în cameră, iar cel mai mare dintre ei a chemat apoi părinții.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Imediat ce nu au văzut micuțul în cameră, adulții au înțeles ce s-a întâmplat. Ambulanța se afla în una dintre curțile vecine și a intervenit rapid, conform presei locale.
Minorul a fost transportat imediat la spital. Spre seară, doctorii au decis că este necesar transferul minorului la un spital din Chișinău.
Articolul Detalii despre copilul căzut de la etajul 5: A fost internat în reanimare la Bender, apoi transferat la Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.