Sari la conținut

Violență în familie, la Edineț. Un bărbat își va petrece următorii trei ani în detenție

Un bărbat de 29 de ani din Edineț a fost condamnat pentru violență în familie, cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 6 luni, anunță Procuratura Generală (PG).

„Potrivit probatoriului administrat de procurori, la data de 20 martie 2025, pe timp de seară, inculpatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a manifestat un comportament violent faţă de soția sa. Fiind în holul casei de locuit, amplasată într-un sat din raionul Edineț, i-a aplicat o lovitură cu toporul în regiunea mâinii drepte.

Conform raportului de expertiză judiciară, femeii i-a fost cauzată o plagă despicat-tăiată la antebrațul drept, care se califică ca vătămare ușoară a integrității corporale sau sănătăţii”, se arată în comunicatul emis de PG.

În ședința de judecată, inculpatul și-a recunoscut vinovăția. Sentința este cu drept de apel.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Violență în familie, la Edineț. Un bărbat își va petrece următorii trei ani în detenție apare prima dată în Realitatea.md.