Sari la conținut

Atac ucrainean cu drone asupra orașului Oleşki, ocupat de ruși. Cel puțin 7 morți și peste 20 de răniți

Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar alte peste 20 au fost rănite joi, 1 mai curent, în oraşul ucrainean aflat sub control rusesc Oleşki, în regiunea Herson, anunţă un reprezentant al ocupaţiei ruse, relatează AFP.

„La ora (n.r. locală) 9.30, într-o zonă a pieţei centrale, militari ucraineni au desfăşurat un atac masiv cu drone (…) împotriva civililor. Mulţi oameni se aflau la piaţă în momentul atacului”, a anunțat într-un mesaj postat pe o rețea socială Vladimir Saldo, numit de Moscova la conducerea regiunii ucrainene ocupate.

Potrivit news.ro, într-un alt mesaj postat în mediul online, oficialul acuză armata ucraineană de faptul că a lansat noi drone după primul val al atacului, pentru „a-i distruge pe supravieţuitori”.

El a publicat o înregistrare video de la faţa locului – filmată aerian şi neautentificată – în care apar maşini și clădiri distruse de incendiile provocate de căderea dronelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Oraşul Oleşki, care avea aproximativ 20.000 de locuitori înaintea invaziei ruse la scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, se află pe malul de est al fluviului Nipru, ocupat, în acest sector, de Rusia.

El se află la câţiva kilometri est de oraşul Herson, capitala regiunii.

Fluviul Nipru marchează în această zonă linia de front, iar atacurile cu drone de ambele părți sunt constante şi provoacă des victime în rândul civililor.

Articolul Atac ucrainean cu drone asupra orașului Oleşki, ocupat de ruși. Cel puțin 7 morți și peste 20 de răniți apare prima dată în Realitatea.md.