Sari la conținut

VIDEO Victimele Pogromului din 1903 au fost comemorate la Chișinău

Victimele Pogromului de la Chișinău din aprilie 1903 au fost comemorate miercuri, 30 aprilie curent, în cadrul tradiționalei ceremonii de la monumentul din Parcul „Alunelul”, unde, anterior, se afla cimitirul evreiesc.

Pogromul din 1903 a marcat profund orașul nostru și comunitatea evreiască. În urmă cu 122 de ani, pe aceste meleaguri, sute de membri ai comunității evreiești au căzut victime unei violențe născute din ură, prejudecată și manipulare.

Zeci de oameni au fost uciși, sute răniți, iar nenumărate familii și-au pierdut casele, mijloacele de trai și sentimentul de siguranță. A fost o explozie de cruzime care a zguduit nu doar Chișinăul, ci întreaga Europă.

Mulți dintre locuitorii Chișinăului au fost nevoiți să părăsească țara după acea perioadă, inclusiv primul primar al Tel Aviv-ului, Meir Dizengoff, și mulți alții care au contribuit la fondarea statului Israelian.

„Astăzi, avem datoria morală și civică de a spune răspicat – nici un om nu trebuie să sufere în urma unor neînțelegeri militare, politice sau de alt ordin. Trebuie să cultivăm respectul, empatia și demnitatea umană, indiferent de religie, etnie sau cultură. În numele memoriei celor care și-au pierdut viața în acele zile întunecate, reafirmăm angajamentul nostru față de valorile umane fundamentale. Fie ca amintirea lor să fie veșnică, iar suferința lor – o lecție pentru generațiile ce vin”, a menționat Primarul General al Capitalei, Ion Ceban.

În anul 2023, Primăria Chișinău a reușit să realizeze și un film documentar despre acele orori. Este vorba despre filmul „Tragedia de la Chișinău. Pogrom evreiesc – 1903”. Timp de un an, documentarul a fost disponibil pentru elevi și studenți, oferindu-le ocazia să discute și să vizualizeze această parte a istoriei noastre.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul VIDEO Victimele Pogromului din 1903 au fost comemorate la Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.