Anual în Republica Moldova se înregistrează între 16 și 20 de mii de cazuri de boli diareice acute, inclusiv cu până la 10 decese. În structura morbidității, în 75% din cazuri predomină copiii. Datele sunt prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică în contextul lunii de profilaxie a bolilor diareice acute, intoxicațiilor alimentare și holerei.
Potrivit specialiștilor, peste 200 de cazuri survin ca urmare a consumului de alimente sau apei contaminate cu bacterii, virusuri, paraziți sau substanțe chimice.
La nivel global, anual își pierd viața din cauza bolilor diareice acute peste 400 de mii de copii sub 5 ani și circa 50 de mii de copii cu vârste de 5-9 ani, maladiile respective fiind a treia cauză de deces în rândul copiilor sub 5 ani.
„Semnele clinice sunt diferite, dar pot fi și comune, inclusiv febră până la 40 de grade Celsius, dureri în abdomen, grețuri, vomă, scaun lichid (cu sânge, mucus, apos) cu frecvență până la 20-30 ori pe zi, slăbiciuni generale, cefalee. În unele cazuri, se dezvoltă septicemia, deshidratarea și, respectiv, șocul toxico-infecțios. La copii, mai ales până la un an, semnele clinice se dezvoltă mai repede decât la adulți și starea sănătății se poate agrava în timp scurt”, informează ANSP într-un comunicat de presă.
Pentru prevenirea bolilor diareice acute, specialiștii recomandă alăptarea exclusivă în primele șase luni de viață și continuarea alăptării până la doi ani și mai mult. Este indicată imunizarea copiilor contra infecției rotavirale, precum și spălarea mâinilor cu săpun după WC și înainte de luarea mesei.
De asemenea, se recomandă spălarea abundentă sub apă curgătoare a fructelor și legumelor ce se folosesc în alimentație fără prelucrare termică. Trebuie evitată procurarea produselor alimentare din locurile neautorizate, fără condiții de păstrare adecvate etc.
În cazul apariţiei primelor semne clinice de BDA, evitați autotratamentul, adresați-vă medicului de familie sau apelați 112.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul 20 de mii de cazuri de boli diareice acute, fixate anual. Recomandările specialiștilor apare prima dată în Realitatea.md.