Sari la conținut

FOTO Apartament transformat în groapă de gunoi, curățat de autorități

Mai multe deșeuri acumulate într-un apartament din sectorul Buiucani au fost evacuate de angajații preturii Buiucani. Se întâmplă în urma numeroaselor sesizări venite din partea locatarilor, care au reclamat mirosul insuportabil și condițiile insalubre generate de situație.

„Pe parcursul examinării, pretura a întreprins toate măsurile necesare pentru a rezolva situația pe cale amiabilă, purtând discuții repetate cu proprietara apartamentului vizat, care nu s-au soldat cu succes”, se arată într-o postare a preturii Buiucani.

Astfel, pentru a restabili condițiile minime de igienă și siguranță în bloc, serviciile municipale au fost nevoite să intervină direct și să evacueze gunoiul adunat.

Din imaginile surprinse la fața locului se observă că a fost nevoie de un tractor cu remorcă pentru a transporta toate deșeurile adunate în apartament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!


Articolul FOTO Apartament transformat în groapă de gunoi, curățat de autorități apare prima dată în Realitatea.md.