Sari la conținut

În 2024, Republica Moldova a înregistrat un record istoric la exporturile de fructe

În anul 2024, exporturile de fructe din Republica Moldova au înregistrat un maxim istoric de 282,4 milioane de dolari, depășind toate cifrele anterioare. Paradoxal, această creștere nu s-a datorat cantităților mari exportate, ci prețurilor ridicate și diversificării structurii și piețelor de export, potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță.

„În 2024 s-au întâmplat două lucruri bune: nu mai avem un singur fruct care să domine exporturile și nu mai avem o singură țară care să domine piața de desfacere. Structura exporturilor este echilibrată, la fel ca și rețeaua de distribuție”, a explicat Ioniță în cadrul emisiunii „Analize economice”.

Potrivit BANI.MD, anul trecut, producția de fructe, precum ar fi nuci și pomușoare a fost doar de 621.000 de tone – cea mai mică din ultimii opt ani. Cu toate acestea, exportul de fructe proaspete, uscate, înghețate sau prelucrate a generat în total 425,9 milioane de dolari, dintre care 292,4 milioane dolari – fructe și legume proaspete, iar 133,5 milioane de dolari – preparate pe bază de fructe.

„Am exportat mai puțin, dar mai scump”, a declarat Veaceslav Ioniță. Prețul mediu per kilogram de fruct exportat în 2024 a fost de 1,01 USD, față de 0,76 USD în 2022.

Astfel, până în 2015, nucile dominau exporturile de fructe (52% din total). În 2024, acestea au coborât la 15%, fiind devansate de mere (27%), struguri (21,6%) și prune (16%). Alte produse valoroase exportate: fructe uscate, pomușoare, caise, pere, cireșe și vișine.

Cele mai bune prețuri s-au obținut pentru: nuci – 4,61 USD/kg; fructe uscate/înghețate – 1,82 USD/kg; pomușoare – 1,76 USD/kg; cireșe – 1,35 USD/kg; struguri – 1,17 USD/kg. Cel mai mare salt l-au avut prunele, al căror preț de export a crescut cu peste 45% față de anul precedent.

De asemenea, sursa citată menționează că pentru prima dată, România a devenit principala piață de export a fructelor moldovenești, cu o pondere de 23,5%, urmată îndeaproape de Federația Rusă (22,9%), Germania (8,8%), Polonia (8,1%), Belarus (5,4%), Olanda, Franța, Ucraina și Elveția. În total, Moldova a exportat fructe în peste 60 de țări.

„Este efectul embargoului din 2014 și al războiului din Ucraina. Aceste crize au forțat Moldova să-și diversifice atât fructele, cât și piețele. Iar rezultatele sunt evidente”, a adăugat economistul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru prima jumătate a anului 2025, expertul prognozează o scădere a exporturilor, ca urmare a recoltei slabe din 2024. Totuși, datorită prețurilor avantajoase, modernizării livezilor, ambalajelor atractive și extinderii rețelei de export, sectorul fructelor rămâne unul dintre cele mai promițătoare din economia Republicii Moldova.

„Moldova are un potențial de export de fructe care poate fi cel puțin dublat, dacă politicile de susținere vor fi coerente și orientate spre modernizare și diversificare”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Articolul În 2024, Republica Moldova a înregistrat un record istoric la exporturile de fructe apare prima dată în Realitatea.md.