Sari la conținut

Scandal la o școală din India: Copii intoxicați după ce au mâncat prânzul în care se afla un șarpe mort

Organismul pentru drepturile omului din India investighează un incident grav petrecut într-o școală din statul Bihar, unde peste 100 de copii s-au îmbolnăvit după ce au consumat mâncarea oferită la prânz, în care fusese găsit un șarpe mort, relatează BBC.

Comisia Națională pentru Drepturile Omului a transmis că bucătarul ar fi aruncat animalul mort din mâncare, însă a continuat să servească prânzul elevilor. Incidentul a avut loc în orașul Mokama, unde aproximativ 500 de copii ar fi fost prezenți la masă. După apariția cazurilor de îmbolnăvire, localnicii au blocat un drum în semn de protest. NHRC a declarat că situația, dacă se confirmă, constituie o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale copiilor.

Instituția a cerut un raport detaliat de la autoritățile locale în termen de două săptămâni, care să includă și informații despre starea de sănătate a celor afectați.

India derulează unul dintre cele mai mari programe de mese școlare gratuite din lume, cunoscut sub denumirea de Mid-Day Meal, lansat inițial în 1925, în Chennai. Proiectul are scopul de a combate foametea și de a încuraja frecvența școlară în rândul copiilor din medii defavorizate. Cu toate acestea, programul s-a confruntat în mod repetat cu acuzații privind igiena precară a alimentelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un precedent tragic a avut loc în 2013, tot în statul Bihar, când 23 de copii au murit după ce au consumat alimente contaminate cu un pesticid extrem de toxic.

Articolul Scandal la o școală din India: Copii intoxicați după ce au mâncat prânzul în care se afla un șarpe mort apare prima dată în Realitatea.md.