Șase tone de semințe de sorg au fost distribuite către 280 de fermieri mici din 21 de raioane ale țării care au avut de suferit în urma secetei din luna iulie 2024. Aceasta a fost realizată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), cu sprijinul Guvernului Japoniei și este parte a proiectului „Asistență de urgență pentru reducerea impactului secetelor extreme prin distribuția semințelor de sorg și a hranei pentru animale” lansat în aprilie în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
„Proiectul are scopul de a spori reziliența agricultorilor în fața condițiilor climatice dificile. Căldura extremă înregistrată în luna iulie a anului trecut precum și severitatea secetelor anterioare au avut un impact negativ asupra agriculturii naționale, provocând pierderi de recolte și afectând mijloacele de trai ale fermierilor”, se arată în comunicatul emis de MAIA.
Astfel, printre primele puncte de distribuție unde au fost împărțite 730 de kg de semințe de sorg este și localitatea Hîncești. Pe data de 2 mai curent, aici s-au adunat fermierii din raioanele Hîncești, Leova și Cimișlia.
Între 2 și 5 mai 2025, materialul semincer de sorg pentru boabe sau siloz a ajuns și la 280 de fermieri care vor cultiva fiecare până la 8 hectare de teren în raioanele Cahul, Comrat, Basarabeasca, Ștefan Vodă, Căușeni, Hîncești, Leova, Cimișlia, Criuleni, Orhei, Rezina, Telenești, Călărași, Sîngerei, Ungheni, Șoldănești, Florești, Drochia, Fălești, Glodeni și Rîșcani. Valoarea totală a semințelor distribuite în această etapă este de circa 3.500.000 lei.
„Se așteaptă ca proiectul să aibă un impact semnificativ asupra rezilienței agricultorilor din Republica Moldova. Sorgul este o cultură rezistentă la secetă, care poate asigura atât hrană pentru animale cu valoare nutritivă ridicată, cât și o sursă de venit pentru fermieri. Prin diversificarea culturilor și adoptarea practicilor agricole inteligente din punct de vedere climatic, fermierii vor fi mai bine pregătiți să facă față provocărilor climatice viitoare”, mai comunică Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Proiectul, cu o valoare totală de 560.000 de dolari, se va desfășura până în luna martie 2026. Acesta își propune să ajute peste 1.000 de fermieri (aproximativ 700 din sectorul zootehnic și 400 din sectorul vegetal) să adopte practici agricole inteligente climatic, să își diversifice producția agricolă prin introducerea sorgului rezistent la secetă și să asigure furaje de calitate superioară pentru animale.
Articolul FOTO Fermierii mici afectați de seceta din iulie 2024 au primit 6 tone de semințe de sorg apare prima dată în Realitatea.md.