Sari la conținut

Benzile dedicate reduc timpul de așteptare a transportului public în Chișinău. Rețeaua va fi extinsă

Pe traseele cu benzi dedicate din Chișinău timpul de așteptare a transportului public s-a scurtat cu aproximativ 10%. În 2024, rețeaua de benzi dedicate a ajuns la 49,3 kilometri, iar viteza medie de deplasare a troleibuzelor și autobuzelor a crescut până la 24 km/h, de la 16-18 km/h anterior, transmite IPN.

Această transformare face parte din proiectul „MOVE IT like Lublin”, finanțat de Uniunea Europeană, care are scopul de a moderniza și eficientiza sistemul de transport public din capitală. Proiectul este realizat în parteneriat cu primăria orașului Lublin din Polonia și se desfășoară până în 2025.

Valoarea totală a investiției este de 3,5 milioane de euro, dintre care peste 95% sunt fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană.

Potrivit autorităților locale, implementarea benzilor speciale a avut efecte directe asupra calității transportului public. Pe lângă reducerea timpului de așteptare, separarea fluxului de autobuze și troleibuze de traficul general contribuie la o circulație mai sigură și mai previzibilă atât pentru pasageri, cât și pentru bicicliști sau alte categorii de participanți la trafic. Creșterea eficienței a dus și la o mai mare încredere în serviciile oferite, ceea ce a determinat mai mulți locuitori ai capitalei să aleagă transportul public în defavoarea mașinii personale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În prezent, autoritățile lucrează la extinderea rețelei de benzi dedicate și pe strada Hâncești, între străzile Pan Halippa și Lech Kaczynski.

Conform Planului de mobilitate urbană durabilă pentru perioada 2025-2030, este prevăzut și un coridor de tip Bus Rapid Transit, cu o lungime de 14 kilometri, precum și dezvoltarea unor noduri intermodale pentru a facilita trecerea între diferite tipuri de transport.

Străzile principale ale capitalei, inclusiv Ștefan cel Mare, Alba Iulia, Ion Creangă și Decebal, au fost deja reconfigurate cu benzi dedicate, accesibile doar pentru troleibuze, autobuze, microbuze, biciclete, trotinete și autospeciale de urgență.

Articolul Benzile dedicate reduc timpul de așteptare a transportului public în Chișinău. Rețeaua va fi extinsă apare prima dată în Realitatea.md.