O femeie de 63 de ani din satul Crișcăuți, raionul Dondușeni, trece printr-o dramă cutremurătoare, după ce un incendiu i-a mistuit întreaga locuință pe 3 mai. Eleonora Culic a pierdut tot ce avea: casa, actele, hainele și mâncarea. De câteva zile, femeia trăiește în curtea proprie, într-un foișor improvizat, transmite nordnews.md.
„Am auzit un zgomot. Am luat plapuma de pe cap, m-am uitat pe fereastră și am văzut flăcări. Se auzea cum trosnește foaia de ardezie de pe acoperiș. Când am deschis ușa, totul ardea. M-am dus spre bucătărie, dar și acolo era foc. N-am avut timp. M-am întors, am deschis fereastra și am sărit afară. Eram doar în pantaloni. Nu am reușit să iau nimic altceva”, povestește Eleonora Culic.
Din păcate, pompierii nu au reușit să salveze nimic.
„Salvatorii au evacuat două butelii de gaz, evitând astfel o posibilă explozie. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. La intervenție au participat patru echipaje”, relatează Liliana Pușcașu, purtătoare de cuvânt la IGSU.
Mai mult de atât, femeia are gradul II de invaliditate, iar fiica și fiul cu tulburări psihice sunt bolnavi de cancer.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Atât primarul satului Crișcăuți, cât și vecinii s-au mobilizat și au ajutat cu ce au putut. Cei care doresc și au posibilitatea să o sprijine pe Eleonora Culic pot face o donație pe acest card:
Date pentru transfer în MDL:
Banca benef: BC «Moldindconbank» S.A.
SWIFT: MOLDMD2X
Beneficiar: CULIC ELEONORA
IDNP/IDNO: 2001011253171
IBAN: MD14ML022590000000273972
Nr. Card: 5574 8402 0501 3778
Articolul Flăcările i-au mistuit casa. O femeie de 63 de ani din Dondușeni are nevoie de ajutor apare prima dată în Realitatea.md.