Sari la conținut

VIDEO Liliana Vițu: Televiziunile care au difuzat imaginile din casa deputatului Vasile Bolea vor fi amendate

Televiziunile care au difuzat imaginile video din casa deputatului Vasile Bolea vor fi sancționate cu amendă. Anunțul a fost făcut de președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, în cadrul emisiunii Rezoomat de la Rlive. Vițu a declarat că acest subiect va fi examinat în ședința publică a Consiliului de mâine, iar în astfel de cazuri, în care este pusă în pericol protecția minorilor, legea prevede sancțiuni financiare.

Șefa CA a explicat că, deși există un interes public legat de comportamentul contradictoriu al unui politician, acest lucru nu justifică difuzarea unor imagini care pot afecta intimitatea familiei, în special a minorilor.

„Nu ne referim la persoana politică. Persoana politică trebuie să fie responsabilă pentru acțiunile sale. Iar dacă una spune, pretinde că e tradițional și familist, și alta face, pentru asta trebuie să poarte un soi de responsabilitate în fața publicului. Este un interes public legitim să vezi ipocrizia dintre ceea ce spune și ceea ce face. Aici există un interes legitim al publicului. Dar asta putea fi făcut fără a arăta imaginile, chiar dacă unii au mai estompat imaginile, din context e clar ce se întâmplă. Din păcate este un nou test picat”, a adăugat Vițu.

Consiliul Audiovizualului va analiza acest caz în cadrul ședinței publice programate pentru ziua de mâine. Potrivit Lilianei Vițu, „la capitolul protecția minorilor se aplică amenzi”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Imaginile video din casa deputatului au apărut în spațiul public după ce fiul acestuia a sunat la 112 și a anunțat că mama sa este agresată. Filmările, realizate de oamenii legii, surprind o situație stânjenitoare din interiorul locuinței familiei Bolea.

 

Articolul VIDEO Liliana Vițu: Televiziunile care au difuzat imaginile din casa deputatului Vasile Bolea vor fi amendate apare prima dată în Realitatea.md.