Sari la conținut

VIDEO Momentul viral în care Xi Jinping și Putin se invită reciproc să bea ceai, dar niciunul nu o face

Liderii chinez și rus, Xi Jinping și Vladimir Putin, sunt protagoniștii unui moment devenit viral în mediul online joi, după ce s-au așezat la masă, și-au turnat ceai, însă niciunul dintre ei nu a băut. Kremlinul a făcut public un fragment video scurt, de câteva zeci de secunde în care cei doi se invită unul pe celălalt să bea ceai, relatează antena3.ro.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Xi-Jinping-Putin-ceai.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

 

„Care dintre ei a primit faimosul ceai cu poloniu?”, se întreabă amuzat unul dintre internauții care au comentat la postare.

„Foarte riscant…”, scrie un altul.

„Un pic de poloniu la ceaiul dumneavoastră”, mai glumește un altul.

Utilizatorii rețelei X au mai remarcat și că fiecare dintre cei doi avea propriul ceainic.

Liderul rus i-a mulțumit omologului său chinez pentru că a acceptat să i se alăture la parada militară prin care regimul de la Kremlin marchează vineri împlinirea a 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cei doi lideri au prezentat un front unit în opoziție față de o ordine globală condusă de Statele Unite, pe care o resping în mod deschis.

Manifestarea lor de solidaritate are loc în timp ce Donald Trump, președintele SUA, duce un război comercial împotriva Chinei și împinge Rusia spre negocieri de pace privind Ucraina.

Articolul VIDEO Momentul viral în care Xi Jinping și Putin se invită reciproc să bea ceai, dar niciunul nu o face apare prima dată în Realitatea.md.