Sari la conținut

Igor Grosu, la Budapesta: „Moldova este gata să pună umărul pentru a construi o Europă puternică și unită”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat în cadrul Conferinței Președinților Parlamentelor din UE, care s-a desfășurat la Budapesta, că pentru Republica Moldova, stat candidat la Uniunea Europeană, integrarea europeană nu înseamnă renunțarea la suveranitate, ci, dimpotrivă, înseamnă consolidarea statului, a democrației și a păcii.

În discursul său, șeful legislativului s-a referit la situația actuală din Republica Moldova, în contextul scrutinului electoral care urmează să aibă loc la 28 septembrie 2025.

„Ne confruntăm cu amenințări hibride reale – dezinformare, corupție finanțată din exterior, grupuri care vor să întoarcă Moldova din drumul său european. Rusia, împreună cu rețele oligarhice locale, investește masiv pentru a transforma țara noastră într-un coridor de influență și presiune împotriva Ucrainei”, a spus Igor Grosu.

De asemenea, oficialul a vorbit și despre parcursul european al țării noastre.

„Europa trebuie să fie mai unită acolo unde contează – în apărare, energie, securitate. Drumul european nu este ușor, dar este drumul nostru. Iar noi, cetățenii Republicii Moldova, l-am ales conștient și cu încredere”, a mai adăugat el.

La final, președintele Parlamentului a accentuat suportul acordat de Uniunea Europeană țării noastre.

„Nu suntem singuri. Vă avem alături, dragi prieteni ai Moldovei. Iar împreună putem demonstra că Europa este mai mult decât un proiect politic – este un angajament de solidaritate și libertate. Ca viitor stat membru, Republica Moldova este gata să pună umărul pentru a construi o Europă puternică și unită”, a conchis Grosu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană se desfășoară în perioada 11 – 12 mai, la Budapesta, fiind găzduită de Parlamentul Ungariei. Agenda include discuții despre viitorul Uniunii Europene, precum și despre regionalismul în Europa și protejarea identității culturale europene. Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană constituie un forum de discuții, schimb de opinii, informații și experiență privind rolul și responsabilitățile parlamentelor naționale în structura europeană, precum și instrumentele de cooperare interparlamentară în domeniul afacerilor europene.

La reuniune participă președinții parlamentelor statelor membre ale UE, președintele Parlamentului European și președinții parlamentelor țărilor candidate.

Articolul Igor Grosu, la Budapesta: „Moldova este gata să pună umărul pentru a construi o Europă puternică și unită” apare prima dată în Realitatea.md.