Sari la conținut

Alegeri cruciale pentru Cotroceni: Cum va arăta buletinul de vot pentru al doilea tur, din 18 mai

Modelul buletinului de vot pe care românii îl vor primi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 18 mai, a fost stabilit, de Biroul Electoral Central (BEC). Pe prima poziție se va afla George Simion (AUR), iar pe a doua Nicușor Dan (independent), potrivit hotnews.ro.

BEC a transmis că „ordinea de înscriere a candidaților este cea rezultată în urma ierarhizării acestora în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute la primul tur de scrutin, astfel cum este prevăzut și la pct. 3 din Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 39/2025”.

Amintim că, secțiile din România vor fi deschise pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale duminică, 18 mai, de la ora 07:00 la ora 21:00. Pentru românii din diaspora, secțiile de votare vor fi deschise pe parcursul a trei zile: vineri, 16 mai, și sâmbătă, 17 mai – secțiile de votare din străinătate pentru alegerile prezidențiale 2025 se deschid la ora locală 07:00 și se închid la ora locală 21:00. Duminică, 18 mai – votarea începe la ora locală 07:00 și se încheie la ora României 21:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alegeri cruciale pentru Cotroceni: Cum va arăta buletinul de vot pentru al doilea tur, din 18 mai apare prima dată în Realitatea.md.