Sari la conținut

Junior Achievement Moldova aniversează 30 de ani de activitate. Mesajul președintei Maia Sandu

La Chișinău se desfășoară o ceremonie dedicată celei de-a 30-a aniversări a organizației „Junior Achievement Moldova”, parte a rețelei internaționale JA Worldwide, cea mai mare organizație globală dedicată promovării educației economice, antreprenoriale și financiare în rândul tinerilor. La evenimentul de la Palatul Republicii au fost invitați mai mulți oficiali, printre care și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Șefa statului a adresat felicitări echipei „Junior Achievement Moldova” pentru perseverența, inovația și parteneriatele durabile dezvoltate de-a lungul anilor – atât cu instituțiile statului, cât și cu mediul de afaceri, societatea civilă și partenerii de dezvoltare.

„30 de ani de activitate înseamnă, în primul rând, impact. Impact în viețile a sute de mii de copii și tineri care au beneficiat și beneficiază de programele Junior Achievement Moldova. Impact în școli, în comunități, în economie. Înseamnă o investiție pe termen lung în viitorul țării noastre”, a menționat Maia Sandu.

În discursul său, șefa statului a reiterat angajamentul autorităților pentru sprijinirea educației economice și antreprenoriale, prin parteneriate public-private, prin susținerea startup-urilor și a inițiativelor de afaceri sociale, oferind tinerilor mai multe oportunități de afirmare acasă.

Președinta Maia Sandu a mai accentuat că tinerii au un rol important în procesul de aderare al țării noastre la UE.

„Voi, tinerii, veți beneficia cel mai mult de acest proiect. Dar acesta nu poate să întâmple fără contribuția voastră. Tinerii trebuie să aibă un rol important în consolidarea sprijinului popular pentru drumul european al țării dar și în realizarea transformărilor în toate domeniile pentru ca să aducem UE acasă”, a notat șefa statului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Junior Achievement Moldova aniversează 30 de ani de activitate. Mesajul președintei Maia Sandu apare prima dată în Realitatea.md.