Ion Ceban, liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională, membru a Blocului Alternativa, critică modificarea legislației prin care Comisiei Electorale Centrale îi vor fi acordate atribuții suplimentare, și anume de a stabili modul de înregistrare și funcționare a blocurilor politice, asta chiar dacă asocierea în blocuri politice – nu electorale – nu a fost vreodată interzisă prin lege sau reglementată de lege. În opinia lui Ceban, astfel guvernarea și-ar dori eliminarea blocurilor politice, transmite IPN.
„Fărădelegile electorale abia încep, fiind încălcate toate normele legale de către cei care dețin azi puterea. Este greu de explicat altfel decizia guvernării de a interveni în legislație, în plin an electoral, limitând activitatea blocurilor politice”, a declarat liderul MAN într-o conferință de presă.
Potrivit lui Ion Ceban, în trecutul Republicii Moldova, deși au existat zeci de blocuri politice, niciodată nu a fost limitată activitatea acestora. Ion Ceban, care este și unul dintre liderii Blocului Alternativa, spune că CEC nu are competența legală de a interveni în activitatea partidelor în afara perioadelor electorale.
„Atribuirea acestor competențe CEC-ului, dominat politic de un singur partid – PAS, înseamnă o tentativă de control asupra opoziției și, mai exact, un atac direct la adresa Blocului Alternativa, într-un moment-cheie, cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare. Aduc aminte că șase membri CEC din nouă sunt afiliați partidului PAS”, a accentuat liderul MAN.
Ion Ceban a notat că nu este prima dată când guvernarea, prin intermediul CEC, modifică legislația electorală înaintea alegerilor sau chiar cu o zi înainte de campania electorale: „Scopul acțiunilor lor este să împiedice partidele de opoziție – în cazul dat, Blocul Alternativa – să se adapteze la regulile schimbate în ultimul moment și să le sancționeze, să le blocheze activitatea sau chiar să nu le admită”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În componența Blocului Alternativa intră Partidul MAN, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Partidul Acțiunii Colective „Congresul Civic” și fostul procuror general, Alexandru Stoianoglo.
Articolul VIDEO Liderul MAN, Ion Ceban, acuză guvernarea că vrea să elimine blocurile politice apare prima dată în Realitatea.md.