Au învățat, au perseverat și au demonstrat că educația nu are vârstă. Peste 60 de vârstnici din nordul Republicii Moldova au trăit clipa absolvirii Universității pentru Vârsta a Treia din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, transmite nordnews.md.
„Emoții de nedescris. Un nou început. O misiune interesantă, pe care universitatea și-a asumat-o, pentru a atrage, cumva, oamenii în vârstă. Este minunat”, spune Valentina Zelenațcaia, absolventă.
Programul a fost conceput pentru a sprijini incluziunea digitală a seniorilor, oferindu-le acces la informații și tehnologii moderne.
„Am învățat să folosesc smartfonul, limba engleză și multealtele. În primul rând, am făcut cunoștință cu colegii. Eu sper că relațiile noastre vor continua, în cadrul grupei”, relatează Tatiana Popovici, absolventă.
Cursurile primei promoții au inclus digitalizare, limba engleză, comunicare între generații și chiar educație juridică. Lecțiile s-au predat în limbile română și rusă, în funcție de nevoile seniorilor.
„Ne-am bucurat tare mult că programul a fost solicitat de un număr mare de candidați. Am reușit să formăm grupele acedemice, de studii, pornind cu primul curs, cel de digitalizare, întrucât înțelegem că, pentru persoanele trecute de 60 de ani, este important să rămână la fel de active, să posede instrumentele digitale”, explică Natalia Gașițoi, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
Programul „Universitatea pentru Vârsta a Treia” a fost lansat în anul 2023. Iar prima promoție a numărat 62 de absolvenți.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Diplome de studii la 60+. Prima promoție a Universității pentru Vârsta a Treia din Bălți a absolvit apare prima dată în Realitatea.md.