Peste 1000 de observatori din partea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) și Agenției Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) vor monitoriza examenele de absolvire a gimnaziului în toate instituțiile din țară. Anul trecut, la prima ediție a campaniei, monitorii au fost prezenți în instituțiile din opt raioane.
Potrivit MEC, observatorii au fost selectați din rândul studenților, cadrelor didactice și reprezentanților societății civile. Pentru a-și exercita eficient rolul în cadrul examenelor, aceștia participă la sesiuni de instruire obligatorie, desfășurate în perioada 13–15 mai și 21 mai, în municipiile Chișinău și Bălți.
Instruirile sunt organizate de MEC și ANCE, participanții fiind familiarizați cu procedurile de organizare a examenelor, cadrul normativ în vigoare, responsabilitățile observatorilor, precum și modalitățile de gestionare a situațiilor tipice care pot apărea în timpul probelor de examen.
Prezent la sesiunile de instruire, ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a evidențiat importanța asigurării unor condiții egale pentru toți elevii din Republica Moldova.
„Trebuie să ne asigurăm că toți copiii susțin examenele în condiții egale. Este foarte important ca eforturile și cunoștințele fiecăruia să fie evaluate obiectiv, iar noi, cei din sistemul educațional, avem o mare datorie să facem ca lucrurile să se întâmple anume astfel – obiectiv, corect și transparent”, susține ministrul.
Examenele naționale de absolvire a gimnaziului vor avea loc în perioada 02-12 iunie 2025.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Examenele de absolvire a gimnaziului vor fi monitorizate de peste o mie de observatori, care sunt instruiți de MEC apare prima dată în Realitatea.md.