Prima transă din ajutorul de 1,9 miliarde de euro, acordat de UE țării noastre în cadrul Planului de creștere al Moldovei ar putea fi transferată în câteva săptămâni, nu mai târziu de mijlocul lunii iunie 2025. Declarația a fost făcută de eurodeputatul Sigfried Mureșan.
Europarlamentarul a afirmat că după semnarea acordului de către Comisia Europeană și Guvernul Republicii Moldova, urmează câteva etape procedurale, după care va fi făcută prefinanțarea.
„Deci, Comisia Europeană și Guvernul Republicii Molodva au semnat acest plan de creștere. Sunt câteva etape procedurale de a implementa aici în Republica Moldova la nivelul Parlamentului, la nivelul Președinției, și după aceea Comisia Europeană și consiliul în care sunt grupate statele membre vor face plata prefinanțării. Evaluarea noastră este că în câteva săptămâni, nu mai târziu de mijlocul lunii iunie. Prefinanțarea va fi efectuată și după care de două ori pe an, autoritățile de la Chișinău vor prezenta Comisiei Europene o listă cu măsurile îndeplinite și atunci se vor face plăți periodice, regulate pe următorii trei ani de zile, în principiu de două ori pe an” a declarat Sigfried Mureșan.
Totodată oficialul a dat asigurări că în acest moment, Uniunea Europeană nu are niciun indiciu că Republica Moldova ar putea să nu primească acești bani.
„Uniunea Europeană pune la dispoziție pe 3 ani de zile, 1,9 miliarde de euro. I-am pus la dispoziție mulți bani pe termen scurt, tocmai pentru a ajuta Republica Moldova cât mai rapid, căci cât lucrările se fac mai repede în Republica Moldova cu cât se îmbunătățesc relațiile de peste Prut, cu atât probabilitatea este mai mare să vină și invesitori privați, să se genereze locuri de muncă stabili și bine plătite în sectorul privat. Când poți să crești calitatea vieții oamenilor nu amâni această decizie. De aceea Uniunea Europeană a decis mulți bani pe termen scurt, acum imediat. Nu avem acum niciun indiciu că Republica Moldova nu ar putea absorbi acești bani. Uniunea Europeană va ajuta inclusiv cu asistență tehnică pentru ca aceste fonduri să fie absorbite. Dacă vor exista întârzieri vom discuta ulterior. La moment planul este ca banii să vină în 3 ani de zile.”
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Sigfried-Mureșan-despre-1,9-miliarde.MOV” muted=”false” thumbnails=”true”]
Ajutorul de 1,8 miliarde de euro pentru Moldova a fost anunțat pe 10 octombrie 2024, de către președinta Comisiei Europene. Ursula von der Leyen, aflată într-o vizită oficială la Chișinău. Peste 400 de milioane de euro reprezintă componenta de grant, iar restul banilor sunt împrumuturi în condiții avantajoase.
Ulterior, ajutorul a fost extins la 1,9 miliarde de euro.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Sigfried Mureșan: „Prima tranșă din ajutorul de 1,9 miliarde de euro va ajunge nu mai târziu de mijlocul lunii iunie” apare prima dată în Realitatea.md.