33 de fermieri din Republica Moldova vor beneficia de sprijin financiar în valoare totală de peste 300 de mii de dolari, pentru soluții durabile pentru protecția solului și care investesc în tehnologii moderne. Sprijinul este oferit în cadrul Programului de granturi post – investiționale pentru managementul durabil al terenurilor (MAC-P), implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Potrivit MAIA, evaluarea dosarelor depuse în cadrul celui de-al șaselea apel a avut loc în perioada 25 aprilie – 5 mai 2025, iar din cele 34 de cereri analizate, 33 au fost aprobate pentru finanțare, cu o valoare totală de 301.972,27 dolari. Granturile vor acoperi o parte din investițiile fermierilor în echipamente performante și practici agricole prietenoase cu mediul.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În listă se regăsesc achiziții precum semănători moderne, mașini de irigare și lucrări pentru construcția unor bazine de acumulare a apei. Investițiile sunt demarate în diverse localități, dar din cei 33 de beneficiari, majoritatea au demarat investiții în raioane precum: Anenii Noi – 4 aplicanți, Rîșcani – 3, Drochia, Rezina, Dondușeni, Hîncești, Dubăsari, Ialoveni, Cantemir, Florești – câte 2, în alte 10 raioane se atestă câte un beneficiar.
Dosarele pentru apelul șase au fost depuse în perioada 4 noiembrie – 31 decembrie 2024, iar informațiile despre rezultate pot fi consultate AICI.
Articolul Peste 30 de fermieri din țară vor fi sprijiniți cu zeci de mii de dolari pentru promovarea agriculturii durabile apare prima dată în Realitatea.md.