Sari la conținut

Economiștii văd, într-un scenariu optimist, un deficit de 8,4-8,6% din PIB în 2025. Ce înseamnă asta pentru economie

România ar putea încheia anul 2025 cu un deficit bugetar situat între 8,4% și 8,6% din PIB, chiar și într-un scenariu considerat optimist, arată o analiză realizată de Romanian Economic Monitor (RoEM) – UBB FSEGA. Noua țintă de deficit agreată cu Comisia Europeană este de 8,4% din PIB, după ce obiectivul inițial stabilit fusese de 7%. Economiștii avertizează că procesul de consolidare bugetară avansează lent și se bazează în principal pe frânarea cheltuielilor, nu pe reforme structurale profunde.