Sari la conținut
Prima pagină » Un aviz favorabil și unul negativ date de CSM pentru cele două propuneri de procurori-șefi adjuncți ai DNA

Un aviz favorabil și unul negativ date de CSM pentru cele două propuneri de procurori-șefi adjuncți ai DNA

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a terminat audierea propunerilor făcute de ministrul Justiției, Radu Marinescu, pentru conducerea marilor parchete: Direcția Națională Anticorupție (DNA), Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și Parchetul General. În urma interviurilor de marți, procurorii din CSM au dat un aviz favorabil pentru numirea lui Marius-Ionel Ștefan pentru una dintre funcțiile de procuror-șef adjunct DNA și un aviz negativ pentru numirea Marinelei Mincă în a doua funcție de procuror-șef adjunct DNA disponibilă.