Sari la conținut
Prima pagină » „Totul a pierit”: Sate întregi din Liban, șterse de pe hartă în urma războiului cu Israel. ONG: Tactică de „domicid” a lui Netanyahu

„Totul a pierit”: Sate întregi din Liban, șterse de pe hartă în urma războiului cu Israel. ONG: Tactică de „domicid” a lui Netanyahu

Armata israeliană ar fi distrus sate întregi în cadrul invaziei sale în sudul Libanului, minând locuințele cu explozibili și dărâmându-le complet prin detonări masive declanșate de la distanță. „The Guardian” a analizat trei videoclipuri publicate de armata israeliană și pe rețelele sociale, care arătau cum Israelul efectua detonări în masă în satele Taybeh, Naqoura și Deir Seryan, situate de-a lungul frontierei dintre Israel și Liban. Mass-media libaneză a raportat mai multe detonări masive în alte sate de frontieră, anunță jurnaliștii britanici.