
Pe 19 și 20 aprilie, de Paștele Blajinilor, prin Chișinău vor circula autobuze gratuite, care vor transporta cetățenii spre cimitirul Sfântul Lazăr. Acestea vor ieși pe traseu începând cu ora 6:15.
Rutele puse la dispoziție
- Ruta „C” (ora de plecare 06:15) – va porni de pe str. Vasile Alecsandri, cu destinația str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”);
- Ruta nr. 27 (ora de plecare 06:30) – va porni din bd. Renașterii Naționale (zona Circului), cu destinația str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”);
- Ruta „D” (ora de plecare 07:00) – va porni din bd. Renașterii Naționale (zona Circului), cu destinația str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”);
- De asemenea, la necesitate, vor fi introduse rute suplimentare și extinse spre Cimitirul „Sf. Lazăr”.
Toate rutele vor efectua opriri în stațiile existente de pe traseu. Transportul va circula pe parcursul întregii zile, în funcție de fluxul de pasageri.
„Unitățile vor fi suplimentate ori de câte ori va fi necesar, atât pentru deplasarea spre cimitir, cât și pentru întoarcere. Cetățenii sunt rugați să nu se îmbulzească și să evite graba, dând dovadă de răbdare și respect reciproc față de cei din jur”, transmit reprezentanții Parcului Urban de Autobuze.
Totodată, șoferii sunt atenționați că deplasarea vehiculelor va fi restricționată (cu excepția transportului public) pe strada Socoleni (între străzile Ceucari și Doina) și pe str. Doina (între străzile Vasile Badiu și șoseaua Balcani).
Vor fi amenajate locuri de parcare temporare pentru vizitatorii cimitirului sfântul Lazăr, la următoarele adrese:
- str. Ankara;
- str. Doina, 191;
- str. Doina, 193;
- str. Doina, 199;
- str. Doina, intersecția cu str. Socoleni;
- str. Cucorilor, 41.
În zilele de 19 și 20 aprilie, va fi suspendată activitatea rutelor de autobuz nr. 12, 18A, 18B, 21, 50 și 52, iar pentru celelalte rute vor fi aplicate orare ajustate.
Articolul Orarul autobuzelor gratuite, care vor circula spre cimitirul Sfântul Lazăr duminică și luni apare prima dată în Realitatea.md.

