Sari la conținut
Prima pagină » Biletele de avion se scumpesc din cauza kerosenului mai scump. Cât vor plăti în plus pasagerii?

Biletele de avion se scumpesc din cauza kerosenului mai scump. Cât vor plăti în plus pasagerii?

Scumpirea carburanților, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, începe să se vadă direct în prețul biletelor de avion. În ultimele săptămâni, tarifele pentru zboruri au înregistrat creșteri semnificative, iar pasagerii resimt deja majorările, în special pe rutele lung-curier.

Potrivit unei analize realizate de organizația Transport & Environment, creșterea prețului kerosenului a adăugat în medie 88 de euro per pasager la zborurile lung-curier din Europa și aproximativ 29 de euro pentru cele pe distanțe scurte. Comparativ cu sfârșitul lunii februarie, înainte de declanșarea conflictului, unele rute au devenit vizibil mai scumpe, transmite BANI.MD. De exemplu, un zbor între Barcelona și Berlin costă cu circa 26 de euro mai mult doar din cauza combustibilului, iar o cursă Paris–New York implică un cost suplimentar de aproximativ 129 de euro per pasager.

Creșterile vin în contextul în care prețul petrolului a depășit pragul de 100 de dolari pe baril, iar operatorii aerieni se confruntă cu riscul unui deficit de kerosen. Companiile din Europa avertizează că situația ar putea duce nu doar la scumpiri, ci și la reducerea unor zboruri în perioada de vară, dacă problemele de aprovizionare persistă.

Mai mulți mari operatori aerieni au transmis încă din martie că majorările de costuri nu pot fi absorbite integral și vor fi transferate către pasageri, potrivit sursei citate. În acest context, o vară cu bilete mai scumpe pare tot mai probabilă.

Organizația Transport & Environment susține că impactul actual al scumpirii combustibilului depășește costurile generate de politicile de mediu ale Uniunii Europene. Reprezentanții acesteia atrag atenția că problema principală rămâne dependența de petrolul importat, nu reglementările europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe fondul acestor presiuni, companiile aeriene cer deja amânarea unor obligații privind utilizarea combustibililor sintetici pentru aviație, invocând dificultăți de producție și costuri ridicate. În același timp, Uniunea Europeană pregătește măsuri pentru gestionarea aprovizionării limitate cu combustibil, într-un moment în care piața aviației intră într-o perioadă incertă.

Articolul Biletele de avion se scumpesc din cauza kerosenului mai scump. Cât vor plăti în plus pasagerii? apare prima dată în Realitatea.md.