
Dirijorul și violonistul rus Serghei Stadler, Artist al Federației Ruse și conducător al Orchestrei Simfonice din Sankt Petersburg, a murit la bordul unui avion pe ruta Sankt Petersburg-Istanbul. În urma incidentului, aeronava a fost nevoită să efectueze o aterizare de urgență în România.
Potrivit autorităților din Sankt Petersburg, avionul companiei Pegasus Airlines a decolat în jurul orei 15:00 și a deviat de la traseu, după ce unui pasager i s-a făcut rău. Aeronava a aterizat de urgență pe Aeroportul Internațional din București.
Se menționează că Serghei Stadler, în vârstă de 63 de ani, călătorea spre Turcia în momentul în care starea sa s-a agravat. După aterizarea de urgență, echipajele medicale de la sol au intervenit și au încercat resuscitarea artistului, însă fără rezultat, transmite presa rusă.
Artistul era cunoscut drept Director Artistic și Dirijor Principal al Orchestrei Simfonice din Sankt Petersburg, având o carieră internațională extinsă, cu turnee în peste 90 de țări și peste 70 de discuri înregistrate. Supranumit „Paganini al Rusiei”, acesta a fost recunoscut pentru interpretările sale în marile săli de concert din Sankt Petersburg și Moscova.
De asemenea, proiectele sale artistice realizate în colaborare cu Muzeul de Stat Ermitaj au inclus programe simfonice de amploare și spectacole de operă considerate de referință în spațiul cultural rus.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Un dirijor renumit din Rusia a murit la bordul unui avion care a efectuat o aterizare de urgență la București apare prima dată în Realitatea.md.