
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a salutat decizia de a înființa un grup de lucru care va elabora tratatul de aderare a Muntenegrului la Uniunea Europeană. Potrivit acesteia, este pentru prima dată din 2013 când UE începe să lucreze la un tratat de aderare pentru un nou stat membru.
„Felicitări Muntenegrului și prim-ministrului său Milojko Spajic! Viitorul vostru în cadrul Uniunii Europene prinde contur”, a remarcat Marta Kos, subliniind momentul ca fiind unul important în parcursul european al țării.
Oficialul european a menționat că acest pas reprezintă o recunoaștere clară a progresului realizat de Muntenegru și, totodată, un semnal puternic pentru continuarea reformelor.
Muntenegru, alături de Albania, este considerat favorit în cursa pentru a deveni prima țară care aderă la Uniunea Europeană după ce Croația a fost admisă în 2013.
Autoritățile de la Podgorica au finalizat negocierile pentru 14 din cele 35 de așa-numite „clustere”, care reprezintă runde de negocieri grupate pe diverse domenii, de la impozitare la politica de mediu.
Pe 22 aprilie, țările blocului comunitar au convenit să înceapă lucrările la un acord de aderare pentru acest stat balcanic.
Decizia marchează un nou pas concret în procesul de integrare europeană al Muntenegrului. Țara își propune să devină al 28-lea stat membru al Uniunii Europene până în 2028. Marta Kos a admis posibilitatea ca acest obiectiv să fie realizat în termenul stabilit.
Muntenegru a depus cererea de aderare la UE în decembrie 2008 și a primit statutul de țară candidată în decembrie 2010. În acest sens, negocierile au fost deschise oficial în vara anului 2012.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Muntenegru, la un pas de aderarea la Uniunea Europeană apare prima dată în Realitatea.md.