
Ilie Bolojan ar putea fi demis din funcția de premier săptămâna viitoare, după ce partidele PSD și AUR ar fi strâns cele 233 de voturi necesare pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură, a transmis Digi24, citând surse politice.
Potrivit informațiilor, cele două formațiuni au reușit încă de luni seara, 27 aprilie, să adune semnăturile necesare pentru depunerea moțiunii împotriva Guvernului Bolojan. Deși PSD și AUR aveau inițial doar 220 de semnături, acestea au convins parlamentari neafiliați sau din alte partide să susțină inițiativa, ajungând astfel la pragul de 233.
Anunțul privind demersul politic a fost făcut de Marian Neacșu și Petrișor Peiu, care au declarat, într-o intervenție comună la Parlament, că au început „demersurile tehnice” pentru redactarea moțiunii de cenzură.
În acest context, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că partidul său își dorește să strângă cât mai multe semnături pentru a transmite un semnal clar actualului premier.
Totodată, Grindeanu a subliniat că nu există o alianță politică de durată cu AUR, colaborarea fiind una punctuală.
„Nu există niciun fel de acord politic post moțiune cu partidul AUR”, a declarat acesta.
La rândul său, Petrișor Peiu a explicat că inițiativa comună are un scop strict procedural.
„Nu este niciun pact cu PSD. Este o discuție comună, s-a convenit să facem un text comun pe moțiune, pentru a nu risca să facem două moțiuni și să cadă amândouă”, a subliniat Peiu.
În același timp, Marian Neacșu a răspuns, întrebat despre o posibilă formulă de guvernare PSD-AUR, acesta afirmând că „Orice drum începe cu primul pas”.
Acesta a precizat însă că PSD continuă să susțină ideea unei coaliții pro-europene, alături de PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale, dar fără Ilie Bolojan în funcția de premier.
Procedural, moțiunea de cenzură trebuie prezentată în plen în cel mult cinci zile de la depunere, urmând ca dezbaterea și votul să aibă loc în termen de trei zile. În baza sursei citate, votul ar putea avea loc după data de 1 mai.
Între timp, în tabăra PNL se desfășoară negocieri pentru a convinge parlamentari, inclusiv din opoziție, să nu susțină moțiunea. Liberalii au reacționat și au transmis că nu vor mai forma o altă alianță cu social-democrații.
Decizia PSD de a merge alături de AUR împotriva Guvernului Bolojan ar fi fost ținută secret până în ultimul moment. În acest context, doar trei membri din conducerea partidului cunoșteau această strategie, în timp ce alți lideri și parlamentari au aflat despre moțiunea comună din presă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul SURSE: PSD și AUR ar fi strâns semnăturile pentru moțiunea de cenzură. Ilie Bolojan, la un pas de demisie apare prima dată în Realitatea.md.