Sari la conținut
Prima pagină » Doliu în lumea sportului moldovenesc! A decedat halterofilul Ghenadie Dudoglo la doar 39 de ani

Doliu în lumea sportului moldovenesc! A decedat halterofilul Ghenadie Dudoglo la doar 39 de ani

Lumea sportului din Republica Moldova este în doliu după vestea tragică a decesului halterofilului Ghenadie Dudoglo, survenit în Franța. Sportivul avea doar 39 de ani.

„Din păcate, a plecat dintre noi mult prea devreme, în urma unui tragic eveniment petrecut în Franța. Durerea lăsată în urmă este de nedescris, iar gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată și către toți cei apropiați”, a scris într-o postare Serghei Marghiev.

Născut pe 27 iunie 1986, Dudoglo a concurat la categoria 62 kg și a reprezentat Moldova la numeroase competiții internaționale de-a lungul carierei sale.

Palmaresul său include titlul de campion european de juniori în 2007, medalia de argint la Campionatul European Universitar în 2009, locul doi la Campionatul Mondial Universitar în 2012, precum și locul șapte la Campionatul European din 2015. În același an, a reprezentat Moldova la Campionatele Mondiale alături de frații săi, Alexandru și Iurie.

Potrivit Federației de Haltere, sportivul deținea titlul de Maestru Internațional al Sportului. „Prin muncă, perseverență și devotament, a dus faima halterelor moldovenești pe plan internațional”, se arată în comunicatul federației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Familia are nevoie de ajutor. Cei care doresc să-i sprijine financiar în acoperirea cheltuielilor de repatriere pot efectua o donație prin următoarele date bancare:

Banca: MOLDINDCONBANK
IBAN: MD94ML022590000000629589
Număr card: 5188940303854228
Titular: Dudoglo Alexandru

Articolul Doliu în lumea sportului moldovenesc! A decedat halterofilul Ghenadie Dudoglo la doar 39 de ani apare prima dată în Realitatea.md.