Sari la conținut
Prima pagină » VIDEO Autoritățile nu știu cum a ajuns o dronă aproape de MA și de unde provenea? Nosatîi așteaptă rezultatul anchetei

VIDEO Autoritățile nu știu cum a ajuns o dronă aproape de MA și de unde provenea? Nosatîi așteaptă rezultatul anchetei

La o săptămână după ce o dronă a fost găsită pe un acoperiș din cartierul Telecentru al Capitalei, nu departe de sediul Ministerului Apărării, autoritățile nu dezvăluie încă de unde a provenit aparatul de zbor și nici cum a ajuns acolo. Ministrul Anatolie Nosatîi a declarat presei că așteaptă finalizarea anchetei, înainte de a prezenta public careva informații.

Oficialul a menționat că asemenea riscuri există, cât în Ucraina au loc acțiuni militare. Concomitent, potrivit lui, responsabilii din Republica Moldova întreprind măsurile necesare pentru a diminua riscurile.

„Aș porni de la aceea că atât timp cât Federația Rusă continuă războiul nejustificat în Ucraina, Republica Moldova, reieșind din dislocarea geografică, este direct în amenințare de survolare. Avem instituții specializate, care analizează procedura incidentului, originea, obiectele implicate și la finalizare acestor procese ”, a declarat Nosatîi.

La sfârșitul lunii aprilie, o dronă a fost depistată pe un acoperiș de pe strada Sprâncenoaia din Capitală. Preliminar, aparatul de zbor nu avea explozibil și era unul de cercetare. Persoanele care locuiesc în clădire susțin că nu au auzit momentul aterizării obiectului pe acoperiș.

Articolul VIDEO Autoritățile nu știu cum a ajuns o dronă aproape de MA și de unde provenea? Nosatîi așteaptă rezultatul anchetei apare prima dată în Realitatea.md.